Monumentele istorice din Romania             Romana English

Localizarea aproximativa, la nivel de localitate

Descrieri/Comentarii

mokuska09 / 28-Dec-2014

Bastionul Bethlen a fost terminat, după cum rezultă din inscripţiile lăsate pe el, în anul 1618, fiind ridicat după planurile şi sub supravegherea arhitectului Giacomo Resti din Verna. El poartă numele principelui care l-a comandat, Gabriel Bethlen. De fapt, pe brâul urechii nordice se poate observa placa comemorativă cu inscripţie în latină, iar deasupra acesteia blazonul principelui constructor. Inscripţia a fost recent restaurată şi conservată.

Bastionul Crăişorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara şi construit între 1569 şi 1570 pe vremea principelui Ioan Sigismund. Este acoperit cu un parament de piatră fasonată, blocuri de dimensiuni apreciabile şi dispuse în 15 asize. Pe latura estică lipsesc multe astfel de elemente constructive, lăsându-se să se vadă „umplutura” din spatele său, ea fiind alcătuită cu precădere din pietre de râu, bucăţi de gresii şi şisturi, cărămizi şi varii fragmente arhitectonice provenite din construcţiile medievale. O parte din blocurile paramentului au rezultat din tăierea unor fragmente arhitectonice recuperate din vechile construcţii, fiind montate în zid cu părţile profilate spre interior.

Bastionul Roşu a fost construit la comanda principelui Ştefan Báthory. El cunoaşte mai multe etape constructive, ele extinzându-se între anii 1580 şi 1598, an al asediului turcesc, când se remarcă faptul că acestuia nu îi mai lipsea decât o parte din umplutură. Concepţia originală îi aparţine arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, care îi imprimă un aspect grandios, însă se va definitiva după planurile mai realiste ale unui alt arhitect Italian, Ottavio Baldigara. Asediul din 1660 a afectat grav urechea estică a acestui bastion, pe o porţiune de aproximativ 25 de metri, fiind aruncată în aer de către turci. Această bucată va fi refăcută şi întărită cu aproape un metru în plus la grosimea zidului, fapt vizibil şi astăzi.
Dacă în cazul celorlalte bastioane ale fortificaţiei orădene avem de-a face cu o terminaţie unghiulară a vârfului, în cazul Bastionului Roşu acesta este rotunjit; cu siguranţă că s-a adoptat această variantă în scopul de a-l face mai puţin vulnerabil în faţa ghiulelelor de tun, cât şi suprafeţei foarte mari pe care o închide.

Bastionul Aurit a fost construit, aşa cum rezulta din inscripţia aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile până mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ştefan Báthory. Numele i se trage tot de la familia Bathoreştilor, ei având blazonul familial aurit. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turceşti din cauza orientării lui spre dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 şi 1660. Reparaţiile au devenit inevitabile cu precădere după asediul din 1660, când cazematele Bastionului Aurit şi Bastionului Roşu au fost dărâmate, împreună cu curtina dintre ele, iar, în alt loc al bastionului, turcii au făcut o mare breşă. O reparaţie de mare amploare a fost efectuată şi după asediul austriac din 1692, deoarece latura nordică a bastionului a fost grav avariată.

Bastionul Ciunt se pare că a fost construit, sau cel puţin început, în timpul domniei principelui Ioan Sigismund. În perioada asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul înaintat superiorilor săi, notează că bastionul a fost construit în timpul lui Ştefan Báthory (1571 – 1575). Acelaşi personaj istoric este cel care aminteşte şi că, pentru că a stat mult timp neterminat, a fost numit Ciunt, forma sa neterminată determinând această denominaţie. Cel mai probabil este că a fost edificat undeva între anii 1574 şi 1580.

Date dupa http://oradea.travel